Fostul mare ciclist Jan Ullrich, este acuzat că a agresat un bărbat pe aeroportul din Hamburg

Fostul ciclist Jan Ullrich este acuzat că a agresat, marţi, un bărbat la aeroportul din Hamburg, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei locale, potrivit L’Equipe.

Ullrich l-a agresat pe un bărbat în vârstă de 34 de ani în zona de control din incinta aeroportului. Victima a depus plângere câteva ore mai târziu. Până atunci, Ullrich a plecat cu avionul către Statele Unite ale Americii, unde urmează să facă un tratament pentru a scăpa de dependenţa de alcool şi de droguri.

Luna trecută, Jan Ullrich, câştigător al Turului Franţei în 1997, a fost arestat la Mallorca după un conflict cu vecinul său, actorul Til Schweiger. Ullrich a intrat în grădina lui Schweiger, iar apoi a provocat o bătaie. El i-a atacat pe actor şi pe invitaţii acestuia, care sărbătoareau lansarea filmului „Honey in the Head”.

La câteva zile după acest incident, Ullrich a fost arestat din nou, după ce a agresat o prostituată cu care petrecuse noaptea într-un hotel. El a lovit-o şi a strâns-o de gât pe femeia în vârstă de 31 de ani. În momentul arestării, fostul sportiv era sub influenţa băuturilor alcoolice şi a drogurilor.

Fostul sportiv a fost internat apoi pentru câteva zile într-o clinică de psihiatrie.